Umbră

De vreo patru zile amicul meu bun, Jack, mi se tot paranoiza că are fantome în casă. Totul a început când colega lui de cameră, Cillia, a auzit paşi mărunţi după pat.

Casa în care s-a mutat este veche, chiria ieftină, şi proprietarul de treabă. Am fost şi eu în vizită la el şi după ce am coborât nesfârşite trepte şi am deschis nenumărate uşi, am ajuns intr-o grădină neîmtreţinută pe malul Someşului. Labirintul ce l-am străbatut prin catacombele vechi, dă o culoare destul de sinistră locului. Vorba unui prieten: Jack ăsta s-a mutat într-o metaforă!

Ei bine, direct din acea grădină, pe o uşă mare de lemn vechi, intrii in locuinţa blestemată. De la paşii mărunţi, s-a ajuns la coşul de gunoi răsturnat, uşi ce se deschid singure prin casă şi cel mai interesant: câteva bucăţi de polistiren ce astupau o gaură de acces sub vană, erau mereu date la o parte. Deci de patru zile Jack era terorizat că are fantome în casă, neacceptâmd ideea ca s-ar putea să fie şobolani.

Până într-o seară când plin de stres, Jack a mers la somn. A verificat de două ori baia şi bucătăria, totul părea in regulă. Deşi nu avea motive, ceva în adâncul existenţei lui îi dădea de înţeles că mai este o prezenţă în casă.

Cillia dormea demult, ea nu prea era la curent cu cele ce se întâmplă. Odată când a auzit teoria cu fantomele, a început să râdă de Jack că se sperie de un şorecuţ.

Dar să revenim. Lumina era oprită, lăsând casa în întuneric. Doar ledul de la boxă mai arunca puţină culoare albastră în încăpere. Peste tot linişte, toate uşile închise.

După trei ore de somn Jack se trezeşte speriat. Părul din ceafă zburlit la maxim şi un zgomot subtil îi paralizează toţi muşchii. Uşor se întoarce în direcţia zgomotului … dar liniştea revine, şi totul pare încremenit în acea lumină albastră…  După o privire de ansamblu, atenţia eroului nostru rămâne focalizată pe un petic de umbră din zona uşii. … Se mişcă!!! … E viu!!!… E mai mare ca un şobolan, păros, negru, nu scoate nici un sunet agresiv dar stă ghemuit în poziţie de atac. Sub adrenalina momentului Jack calculează situaţia: nu o poate trezi pe Cillia să nu se panicheze, oricum era şi el destul de panicat. Cu un şuierat menit să ţină animalul la distanţă, se întinde după telefon să facă puţină lumină. Creatura, speriată şi ea, o zbugheşte peste patul unde-i doarme colega de cameră. Profitând de moment, cu o iuţeală pe care nu o cunoştea, Jack deschide toate uşile, pune mâna pe mătură şi aprinde lumina. Asemeni unui om de Neanderthal, cu băţul în mână şi cu un răcnet războinic, reuşeşte mai mult să o trezească pe Cillia,decât să fie convingător cu bestia, care acum se transformase într-o pisică. Era neagră, speriată si fără coadă.

Nici nu apucă Cillia să deschidă ochii, că musafirul nepoftit era deja plecat. Se uită la Jack mirată, cu un ton plictisit îl întreabă că ce bai are, şi fără să aştepte vreo justificare îl trimite la somn. Când să se întoarcă pe partea cealaltă, brusc sare îngreţoşată din pat. Pe cearceaf şi plapumă, trona în toată splendoarea o baltă de urină puturoasă, acompaniată bineînţeles de prietenul ei căcăcilă… Cadouri lăsate discret, să nu-i tulbure somnul, de musafirul, despre a cărui existenţă urma să afle.