Februarie(1),

Vă daţi seama că nu aş fi putut scrie ceva despre luna februarie exact în momentul făptuinţei ei. Când îi frig şi ursu’ dorme, vorba înţeleptului. Dar nu de frig nu am scris, ci din cauză că am fost mega agitat şi ocupat. Pe data de 1 februarie am început cu… nu mai ţin minte ce am făcut pe data de întâi şi pun pariu că nici voi nu mai ştiţi. Oricum ţin să punctez o întâmplare ciudată:

O Întâmplare Ciudată,

Era o seara rece de februarie şi mă intorceam liniştit spre casă. Pe la ora 23:00 prin Baia Mare e pustiu pe stradă, deci liniştea nu-i un lucru ieşit din comun. Dar totuşi parcă nici maşini nu mai erau. Şi cum trec prin Centru’ Vechi ajung pe o străduţă îngustă, marginită de case  ce au geamurile cu pervazul în dreptul umarului. Geamurile, termopan noi, contrastau în mod strident cu arhitectura veche a caselor. Pe lângă asta, mai şi reflectau foarte bine imaginea din strada iluminata de felinare gălbui cu forme victoriene.

Dacă treci pe lângă aceste geamuri ziua, nu rezişti să nu arunci un ochi în uriaşele oglinzi. Noaptea însă, imaginea reflectată este una rece şi puţin întunecată. Totuşi poate doar din obişnuinţă sau poate am simţit că îmi stă ciudat căciula, aşa în trecere, m-am uitat în geam. N-am observat nimic diferit la înfăţişarea-mi, dar am observat forma unui bibelou în forma de pisică, aşezat pe pervaz în interiorul casei. Era aşezat cu partea laterală spre stradă şi faţa îi era spre înainte, ca şi cum ar admira măiestria meşterilor ce au prins termopanele cu spumă poliuretanică. M-am oprit să văd mai bine pisica, deoarece felul în care a fost aşezată aşa în geam era unul neobişnuit. Imediat ce am început să mă zgâiesc,bibeloul, cu o mişcare fulgerător de rapidă işi întoarce doar capul şi mă priveşte direct în ochi cu o privire galbenă şi înfiorătoare. În momentul când realizez că pisica nu-i de porţelan, un fior mă cutremură din cap pana-n picioare iar parul de pe ceafă mi se zburleşte cumplit. Fac un pas în spate, din inerţie, ca mai apoi să îmi continui drumul fără a mă mai uita înapoi.

După vreo 7 minute de mers, incă cu gândul la întâmplarea ciudată cu pisica, mă trezesc pe trecerea de pietoni chiar în mijlocul bulevardului că totul e pustiu şi pe deasupra s-a şi lăsat o ceaţă că abia vedeai la 3 metri în faţă. M-a cuprins o uşoară panică şi m-am oprit să ascult liniştea. Totul era pustiu, nici maşini, nici pietoni, doar o umbră neagră pe cealaltă parte de stradă, ce am suspectat că ar fi a unui câine. Becurile stradale acuma păreau a fi suspendate in aer deoarece stâlpii nu se mai vedeau de ceaţă.

Tot restul drumului până acasă am trăit cu senzaţia că o să apară ceva sau cineva din negură. Iar patul călduros l-am găsit ca pe o barcă de salvare unde m-am cufundat într-un somn adânc până dimineaţa.